Fibromul uterin în sarcină poate fi tratat. Dr. Silviu Istoc povesteşte cazurile de succes 0 706

Aproximativ 25% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani suferă de fibrom uterin, conform studiului realizat de către Colegiul American de Obstetrica şi Ginecologie. Singura opţiune de operare a fibromului ce nu putea fi ţinut sub control medicamentos era operaţia de histerectomie, care presupune extirparea întregului uter, sau miomectomia deschisă, adică extirparea fibromului după incizia largă a abdomenului. Dar ce se întâmplă atunci când fibromul uterin apare înainte de obţinerea unei sarcini? Odată cu posibilitatea de operare laparoscopica, uterul  nu mai este pus în pericol, nu mai este nevoie de incizie abdominală, iar şansele unei sarcini viitoare rămân intacte. Uneori, operaţia poate fi realizată chiar şi la femeile însărcinate.

„Am avut un caz al unei paciente care a descoperit că fibromul uterin de care ştia a ajuns la dimensiuni gigant la 4 săptămâni după ce a rămas însărcinată, iar în urma consulturilor ginecologice, cele două opinii medicale anterioare au luat în calcul întreruperea sarcinii, efectuarea operaţiei de îndepărtare a fibromului uterin şi apoi o nouă încercare a femeii de a avea un copil. A fost una din cele mai impresionante intervenţii realizate personal, îndepărtarea unui fibrom gigant, în prezenţa unei sarcini de 8 săptămâni. Urmarea operaţiei de îndepărtare a fibromului uterin în sarcină a decurs corect, absolut fără niciun eveniment,  ajungând la termen ”, explica dr. Silviu Istoc.

Fibroamele uterine apar de multe ori în cazul femeilor aflate la vârsta fertilă, motiv pentru care imposibilitatea de a mai avea copii aduce cu sine schimbări majore în viaţă şi în comportamentul femeilor cu această afecţiune. Şi mai dramatic este atunci când sarcina apare concomitent cu o tumoră uterină gigantă, de cele mai multe ori pacienta fiind condamnată la pierderea sarcinii. Uterul gravid este unul dintre cele mai bogat vascularizate ţesuturi din organism, de aceea operaţiile pe uter în sarcina sunt considerate extrem de dificile, ele fiind de regulă evitate. Însă uneori, beneficiile contrabalansează riscurile, şi în cazuri extreme se intervine pentru salvarea sarcinii.

„În multe dintre cazuri pacientele nu prezintă simptome şi atunci fibroamele sunt trecute cu vederea. Ca rezultat, ajung la spital în stare depăşită, anemice, după ce pierd foarte mult sânge, îngreunând astfel tratamentul, dar şi posibilitatea unei vieţi normale şi a şansei de a fi mama. Mai mult decât atât există anumite studii care demonstrează că fibromul uterin ar putea fi o cauză a infertilităţii, pentru că poate împiedica implantarea în uter a oului fertilizat, făcând puţin probabil succesul de fertilizare în vitro, dar şi deoarece creşte considerabil riscul de avort spontan”, explică dr. Silviu Istoc, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Printre simptomele pe care le pot avea pacientele cu fibrom uterin amintim menstruaţia abundentă, durerea la menstruaţie, sângerările între cicluri, contactul sexual dureros, problemele urinare, naşterea prematură, avortul spontan. Din cauza sângerărilor abundente, femeile pot ajunge la anemie.

Deşi diagnosticarea se poate realiza printr-o simplă ecografie şi un examen clinic manual, foarte multe femei aşteaptă până la cinci ani pentru a merge la ginecolog. Acest fapt creşte necesitatea unor proceduri chirurgicale ireversibile, precum histerectomia.

Ce trebuie să ştiţi despre operaţia laparoscopică a fibromului uterin

Operaţia este una dintre cele mai dificile operaţii laparoscopice din punct de vedere tehnic. Intervenţia are loc sub anestezie totală şi de multe ori durează mai mult de două ore. Pacienta va trebui să nu mai mănânce încă de cu o seară înainte, pentru că tubul digestiv să aibă conţinut minim şi să nu încurce expunerea uterului.

Spre deosebire de operaţia de miomectomie clasică, laparoscopia face posibilă o recuperare foarte rapidă, externarea făcându-se în 24 de ore. Din punct de vedere psihologic, laparoscopia nu afectează în niciun fel încrederea în sine a pacientei datorită menţinerii uterului, recuperării rapide şi în special a posibilităţii de a avea copii.

„Pentru a nu mai ajunge în astfel de situaţii critice, femeile ar trebui să înveţe să meargă la un control de specialitate la fiecare an. Sunt fibroame care evoluează foarte rapid şi sunt fibroame care chiar şi în câteva luni cresc foarte mult, astfel că un control făcut la timp le poate scuti de procedurile chirurgicale majore şi poate ajuta la menţinerea sănătăţii atât fizice, cât şi psihice”, adăugă Dr. Istoc.

Supranumit şi doctorul care salvează vieţile nenăscute, Silviu Istoc este medic primar Obstetrica-Ginecologie la Spitalul Medicover, în cadrul Departamentului de Medicină Materno-fetala şi Chirurgie Ginecologică Minim Invaziva şi la Clinica ProViţa. Cu o formare în Germania, Doctorul Silviu Istoc s-a întors acasă, pentru a ajuta pacientele din România, să aducă pe lume copii sănătoşi; mărturie în acest sens, stau numeroasele intervenţii chirurgicale noninvazive, dintre care unele foarte dificile. Mai multe detalii, poţi citi pe www.dristoc.ro şi pe pagina de Facebook: www.facebook.com/DrSilviuIstoc.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Esti gravida? Iata cum faci fata alergiilor de sezon Comments Off on Esti gravida? Iata cum faci fata alergiilor de sezon 195

Sarcina este o perioada pe cat de frumoasa in viata ta, pe atat de provocatoare. Toamna, cu vremea sa schimbatoare si alergenii din aer, poate ridica ingrijorari suplimentare pentru femeile insarcinate. Alergiile sezoniere si infectiile comune pot provoca disconfort si pot afecta bunastarea atat a viitoarei mame, cat si a bebelusului in curs de dezvoltare.

Astazi, dr. Silviu Istoc, sef de sectie obstetrica-ginecologie in cadrul Medicover Hospital, ne va oferi cateva sfaturi practice si masuri de precautie pentru a ajuta la gestionarea alergiilor sezoniere si a afectiunilor comune in timpul sarcinii, toamna.

  1. Evita expunerea la alergeni

Toamna aduce o serie de alergeni, cum ar fi ambrozia, sporii de mucegai si acarienii de praf. Intelegerea alergenilor specifici care declanseaza simptomele te poate ajuta sa iei masuri preventive adecvate. Ia in considerare sa vizitezi un alergolog pentru testare pentru a identifica alergenii specifici si pentru a discuta despre optiunile de tratament sigure in timpul sarcinii.

Dupa ce stii la ce alergeni ai reactii, limitarea expunerii la acestia este cea mai eficienta forma de preventie.

  1. Mentine igiena personala

„In primul rand, practicarea unei bune igiene personale este extrem de importanta in timpul sarcinii, mai ales in timpul sezonului de toamna. Spala-te des pe maini cu apa si sapun pentru a preveni raspandirea infectiilor comune. Evita contactul strans cu persoanele care au raceli sau simptome asemanatoare gripei”, ne sfatuieste dr. Silviu Istoc.

  1. Intareste-ti sistemul imunitar

Un sistem imunitar puternic poate ajuta la combaterea infectiilor si la minimizarea impactului acestora. Opteaza pentru o dieta bine echilibrata, bogata in fructe, legume, cereale integrale si proteine ​​slabe. Ramai hidratata band multa apa si dormi suficient. Intreaba-ti medicul ginecolog despre optiunile de suplimente de vitamine si minerale pe care le poti lua.

De asemenea, exercitiile fizice regulate, conform recomandarilor medicului care iti urmareste sarcina, pot ajuta la intarirea sistemului imunitar si la reducerea severitatii alergiilor. Alege exercitii cu impact redus, cum ar fi mersul pe jos, inotul sau yoga prenatala. Evita activitatile in aer liber in timpul orelor de varf de polen si praf si opteaza pentru exercitii in interior atunci cand nivelurile de alergeni sunt ridicate.

  1. Remedii naturiste

„Unele remedii naturale pot ajuta la ameliorarea simptomelor alergiei sau ale racelii ori gripei sezoniere. Insa este esential sa consultam medicul inainte de a incerca orice tratament nou in timpul sarcinii. Spalarea nazala cu solutie salina poate ameliora congestia nazala, iar inhalarea aburului poate ajuta la usurarea dificultatilor de respiratie. Cu toate acestea, remediile pe baza de plante si uleiurile esentiale trebuie utilizate cu prudenta si sub indrumarea medicului tau.”, completeaza dr. Silviu Istoc.

  1. Solicita sfatul medicului

Daca simptomele alergice sau infectiile obisnuite de sezon se agraveaza sau devin imposibil de gestionat, este important sa soliciti prompt sfatul medicului. Medicul care iti urmareste sarcina poate recomanda medicamente sau tratamente sigure care sunt potrivite pentru sarcina. Evita sa iei medicamente fara prescriptie medicala si fara a consulta mai intai un profesionist din domeniul sanatatii.

Silviu Istoc este medic primar obstetrica-ginecologie, specializat in chirurgie ginecologica minim invaziva si Medicina materno-fetala. Competente: histerescopie, chirurgie ginecologica, ultrasonografie obstetricala si ginecologica, laparoscopie, chirurgie ginecologica minim invaziva si medicina materno-fetala.

Cercetatorii descopera un nou tratament cu celule stem in prevenirea bolii Alzeihmer Comments Off on Cercetatorii descopera un nou tratament cu celule stem in prevenirea bolii Alzeihmer 216

Boala Alzheimer, o tulburare neurodegenerativa progresiva, continua sa provoace comunitatea medicala si sa afecteze vietile a milioane de oameni din intreaga lume.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, exista aproximativ 55 de milioane de oameni din intreaga lume care traiesc cu boala Alzheimer si alte demente, iar numarul este de asteptat sa creasca in urmatorii cativa ani. Astfel, nu este de mirare ca exista in mod constant studii noi care examineaza posibilele tratamente pentru acest tip special de dementa.

Desi in prezent nu exista un tratament pentru boala Alzheimer, cercetatorii exploreaza in mod activ diferite cai terapeutice pentru a-i atenua impactul. Un domeniu interesant de investigatie implica utilizarea celulelor stem, care detin un potential remarcabil pentru regenerarea si repararea tesuturilor. In ultimii ani, studiile care exploreaza aplicarea celulelor stem pentru tratarea bolii Alzheimer au aratat rezultate promitatoare. Acest articol analizeaza stadiul actual al cercetarii privind utilizarea celulelor stem ca potential tratament pentru boala Alzheimer.

In cel mai recent studiu publicat in data de 8 August 2023 in Cell Reports, cercetatorii demonstreaza ca transplantul de celule stem si celule stem hematopoietice a fost eficient in ameliorarea mai multor semne si simptome ale bolii Alzheimer la soarecii cu aceasta boala. Soarecii care au primit celule stem hematopoietice sanatoase au prezentat memorie si cognitie pastrate, neuroinflamatie redusa si acumulare semnificativ mai mica de β-amiloid (o acumulare de proteine care reprezinta un semn distinctiv al maladiei Alzheimer) in comparatie cu alti soareci cu Alzheimer.

Celulele stem sunt celule nediferentiate care au capacitatea remarcabila de a se dezvolta in diferite tipuri de celule specializate in organism. Ele se pot auto-reinnoi si se pot diferentia in linii celulare specifice, facandu-le o resursa de nepretuit pentru medicina regenerativa.

Terapia cu celule stem pentru boala Alzheimer

„Terapia cu celule stem este foarte promitatoare pentru boala Alzheimer datorita potentialului sau de a inlocui celulele deteriorate, de a promova neuroprotectia si de a modula raspunsul inflamator asociat bolii. Mai multe studii preclinice si clinice au explorat eficacitatea transplantului de celule stem la modele animale si la pacienti umani”, spune Conf. Dr. Filimon Nicoleta, biolog MedLife Stem Cells Bank (www.stemcellsbank.ro).

  1. Neurogeneza si inlocuirea celulelor

Celulele stem au capacitatea de a se diferentia in neuroni si alte celule de sustinere ale creierului. Studiile pe animale au demonstrat ca celulele stem transplantate se pot integra in circuitele neuronale existente, inlocuind celulele deteriorate si promovand neurogeneza. Aceasta regenerare a celulelor creierului este promitatoare pentru restabilirea functiei cognitive la pacientii cu Alzheimer.

  1. Suport trofic si neuroprotectie

„Celulele stem pot secreta diversi factori de crestere si citokine care promoveaza supravietuirea celulelor si protejeaza neuronii de deteriorarea ulterioara. Acesti factori pot imbunatati mecanismele naturale de reparare ale creierului, pot reduce inflamatia si pot oferi un mediu de sustinere pentru celulele existente. Oferind suport trofic, celulele stem pot incetini progresia bolii Alzheimer.” explica Conf. Dr. Filimon Nicoleta, biolog MedLife Stem Cells Bank (www.stemcellsbank.ro).

  1. Modularea inflamatiei

Inflamatia joaca un rol semnificativ in progresia bolii Alzheimer. Celulele stem detin proprietati imunomodulatoare, ceea ce inseamna ca pot regla raspunsul imunitar si pot reduce efectele nocive ale inflamatiei. Prin modularea mediului inflamator din creier, celulele stem au potentialul de a atenua neuroinflamatia asociata cu boala Alzheimer.

Datorita proprietatilor lor unice, celulele stem sanatoase fie din corpul unei persoane, fie dintr-un donator pot fi transplantate pentru a ajuta la tratarea anumitor boli. In prezent, transplanturile de celule stem sunt utilizate in mai mult de 80 de afectiuni legate de tumori, defecte Ia nastere, imunodeficiente si tulburari hematologice.

Recoltarea celulelor stem la nastere este o forma de grija pe care le-o porti pe viata copiilor tai. Serviciile Stem Cells Bank vin cu garantia MedLife, cea mai mare retea de servicii medicale private din Romania. Astfel, ai siguranta ca celulele stem ale copilului tau sunt recoltate si stocate la cele mai inalte standarde de calitate. MedLife Stem Cells Bank este singura banca de celule stem din Romania care foloseste cea mai avansata tehnologie disponibila in lume (Biosafe Sepax 2). Procesarea este automata, recuperarea celulara este maxima (99,78%) fara a fi nevoie de interventii (si posibile erori) umane.

Doar in luna septembrie fiecare client MedLife Stem Cells Bank care semneaza un nou contract de recoltare si stocare celule stem poate castiga prin tragere la sorti un telefon iPhone 14, dar si o pompa de san + garantat un eBook cu sfaturi pentru ingrijirea bebelusului. Inscrierile se fac pe tot parcursul lunii septembrie in acest link: https://stemcellsbank.ro/concurs-septembrie

 

Surse:

https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/dementia

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9179268/