Există sarcină fără simptome? Iată ce trebuie să știi 0 704

Nu este ceva neobișnuit să te gândești la sarcină și să îți treacă prin minte un șir nesfârșit de simptome, de la greața de dimineață, arsurile la stomac până la pofta exagerată de mâncare și dureri ale sânilor. În timp ce multe femei le experimentează pe toate, există și viitoare mămici care nu au simțit niciun simptom „al sarcinii” pe tot parcursul celor 9 luni.

Fiecare sarcină este diferită, iar astăzi, dr. Silviu Iștoc, șef de secție obstetrică-ginecologie în cadrul Medicover Hospital, ne lămurește cu privire la acest subiect delicat.

Sarcina fără simptome – De ce se întâmplă acest lucru

Testul a ieșit pozitiv, în schimb tu nu ai niciun simptom, iar prima întrebare la cate te gândești sună cam așa „este posibil?”. Răspunsul scurt este, da. Sarcina fără simptome este des întâlnită, iar acest lucru nu înseamnă că bebelușul tău are probleme.

„Fiecare femeie trece printr-o experiență diferită în timpul sarcinii și, ca atare, nici simptomele nu sunt identice la viitoarele mămici. Sunt multe cazuri în care mama nu simte niciun simptom până în luna a7a de sarcină. După aceasta, încep să apară manifestări precum creșterea poftei de mâncare, greață, durere și multe altele. Unele mămici văd o apariție progresivă a simptomelor, dar la celelalte, simptomele apar aproape fără nici un avertisment.”, afirmă dr. Silviu Iștoc.

De asemenea, dacă te afli în stadiile incipiente ale sarcinii, este posibil să nu simți nimic deoarece embrionul fertilizat devine implantat în uter de la 6 până la 12 zile după ovulație. În acest timp, organismul nu este conștient de modificările survenite. De asemenea, chiar dacă nu vezi nici un simptom în stadiile incipiente, acest fapt nu înseamnă că nu o vei face niciodată. Este posibil să prezinți brusc stări de greață la câteva săptămâni de sarcină.

În spatele lipsei acestor simptome există explicații pe care ar trebui să le cunoști dacă te afli în aceeași situație:

Teama sau stresul. Gândul de a deveni o mamă este atât de stresant pentru unele femei încât acestea ajung într-o negare profundă – atât de adâncă încât nu știu că sunt însărcinate. Negarea este un mecanism de apărare foarte puternic, făcând posibilă neconștientizarea oricărui simptom.

Simptomele sunt insesizabile. Pentru unele femei, schimbările fizice ale sarcinii, cum ar fi creșterea în greutate, greața de dimineață, arsuri sau oboseală, nu au loc. Ori, sunt atât de lipsite de intensitate, încât viitoarea mămică nu le observă. În funcție de organismul fiecărei femei, aceasta ar putrea trece de 30 de săptămâni de sarcină fără să fie observată.

Schimbarea greutății. Dacă o femeie este supraponderală sau greutatea ei este mereu oscilantă, ea poate să nu simtă bebelușul din burtă. Cele cu o greutate mult peste limita normală, sunt predispuse la o lipsă a simptomelor mai des decât celelalte mămici.

Menstruația. O femeie poate avea perioade neregulate ale menstruației din cauza stresului, a unor medicamente (cum ar fi pilulele contraceptive sau medicamente pentru epilepsie), din cauza obezității sau a problemelor de sănătate precum sindromul ovarului polichistic (PCOS), diabetul necontrolat sau o tulburare de alimentație. Astfel, atunci când menstrația întârzie, primul gând nu este mereu despre sarcină.

Sindromul ovarului polichistic. Simptomele chisturilor ovariene la femeile însărcinate sunt asemănătoare cu cele ale unei femei care nu așteaptă un copil. În general, acestea sunt sub forma de durere pelvină, crampe, balonare și dureri în timpul actului sexual. Desigur, există întotdeauna posibilitatea ca o femeie să confunde aceste simptome cu simptomele sarcinii, mai degrabă decât o altă problemă, în special în cazul în care este vorba despre prima sarcină. Dar și invers, este posibil.

Există, totuși, două situații care justifică îngrijorarea. Ambele se referă nu atât la absența simptomelor, ci mai degrabă la schimbarea simptomelor care apar brusc și fără explicații. Apelează imediat medicul dacă simți că bebelușul tău s-a oprit brusc din mișcări sau dacă până în acel moment ai experimentat simptome ale sarcinii, iar dintr-o dată au dispărut complet.

Modificările mișcării fetale reprezintă o preocupare principală. Orice încetinire a mișcării sau o încetare completă a mișcării poate fi semnul unei pierderi iminente de sarcină. În timp ce unele simptome tind să scadă pe măsură ce progresează sarcina, mișcarea bebelușului nu se numără printre ele. S-ar putea să existe zile când bebelușul tău va fi mai liniștit, dar dacă mișcarea se oprește brusc (sau se transformă dintr-o activitate dinamică într-una foarte lentă), ar trebui să faci imediat un consult.

„La fel de îngrijorătoare este dispariția bruscă a simptomelor. Nu mă refer la femeile care nu au avut simptome de sarcină. Mai degrabă, aici punem accentul pe cele care au avut simptome și acum acestea au dispărut dintr-o dată. Încetarea bruscă poate fi semnul unei erori și a unei probleme de dezvoltare, mai ales în primul trimestru. Chiar dacă nu există alte simptome de avort spontan, este importantă o vizită cât mai rapidă la ginecolog”, adaugă dr. Silviu Iștoc.

Silviu Iștoc este șef de secție obstetrică-ginecologie în cadrul Medicover Hospital, și coordonator al Compartimentului pentru Sarcină Incipientă. Cu o formare în Germania, Doctorul Silviu Iștoc s-a întors acasă, pentru a ajuta pacientele din România să aducă pe lume copii sănătoși; mărturie în acest sens, stau numeroasele intervenții chirurgicale noninvazive pentru restabilirea fertilității.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Esti gravida? Iata cum faci fata alergiilor de sezon Comments Off on Esti gravida? Iata cum faci fata alergiilor de sezon 194

Sarcina este o perioada pe cat de frumoasa in viata ta, pe atat de provocatoare. Toamna, cu vremea sa schimbatoare si alergenii din aer, poate ridica ingrijorari suplimentare pentru femeile insarcinate. Alergiile sezoniere si infectiile comune pot provoca disconfort si pot afecta bunastarea atat a viitoarei mame, cat si a bebelusului in curs de dezvoltare.

Astazi, dr. Silviu Istoc, sef de sectie obstetrica-ginecologie in cadrul Medicover Hospital, ne va oferi cateva sfaturi practice si masuri de precautie pentru a ajuta la gestionarea alergiilor sezoniere si a afectiunilor comune in timpul sarcinii, toamna.

  1. Evita expunerea la alergeni

Toamna aduce o serie de alergeni, cum ar fi ambrozia, sporii de mucegai si acarienii de praf. Intelegerea alergenilor specifici care declanseaza simptomele te poate ajuta sa iei masuri preventive adecvate. Ia in considerare sa vizitezi un alergolog pentru testare pentru a identifica alergenii specifici si pentru a discuta despre optiunile de tratament sigure in timpul sarcinii.

Dupa ce stii la ce alergeni ai reactii, limitarea expunerii la acestia este cea mai eficienta forma de preventie.

  1. Mentine igiena personala

„In primul rand, practicarea unei bune igiene personale este extrem de importanta in timpul sarcinii, mai ales in timpul sezonului de toamna. Spala-te des pe maini cu apa si sapun pentru a preveni raspandirea infectiilor comune. Evita contactul strans cu persoanele care au raceli sau simptome asemanatoare gripei”, ne sfatuieste dr. Silviu Istoc.

  1. Intareste-ti sistemul imunitar

Un sistem imunitar puternic poate ajuta la combaterea infectiilor si la minimizarea impactului acestora. Opteaza pentru o dieta bine echilibrata, bogata in fructe, legume, cereale integrale si proteine ​​slabe. Ramai hidratata band multa apa si dormi suficient. Intreaba-ti medicul ginecolog despre optiunile de suplimente de vitamine si minerale pe care le poti lua.

De asemenea, exercitiile fizice regulate, conform recomandarilor medicului care iti urmareste sarcina, pot ajuta la intarirea sistemului imunitar si la reducerea severitatii alergiilor. Alege exercitii cu impact redus, cum ar fi mersul pe jos, inotul sau yoga prenatala. Evita activitatile in aer liber in timpul orelor de varf de polen si praf si opteaza pentru exercitii in interior atunci cand nivelurile de alergeni sunt ridicate.

  1. Remedii naturiste

„Unele remedii naturale pot ajuta la ameliorarea simptomelor alergiei sau ale racelii ori gripei sezoniere. Insa este esential sa consultam medicul inainte de a incerca orice tratament nou in timpul sarcinii. Spalarea nazala cu solutie salina poate ameliora congestia nazala, iar inhalarea aburului poate ajuta la usurarea dificultatilor de respiratie. Cu toate acestea, remediile pe baza de plante si uleiurile esentiale trebuie utilizate cu prudenta si sub indrumarea medicului tau.”, completeaza dr. Silviu Istoc.

  1. Solicita sfatul medicului

Daca simptomele alergice sau infectiile obisnuite de sezon se agraveaza sau devin imposibil de gestionat, este important sa soliciti prompt sfatul medicului. Medicul care iti urmareste sarcina poate recomanda medicamente sau tratamente sigure care sunt potrivite pentru sarcina. Evita sa iei medicamente fara prescriptie medicala si fara a consulta mai intai un profesionist din domeniul sanatatii.

Silviu Istoc este medic primar obstetrica-ginecologie, specializat in chirurgie ginecologica minim invaziva si Medicina materno-fetala. Competente: histerescopie, chirurgie ginecologica, ultrasonografie obstetricala si ginecologica, laparoscopie, chirurgie ginecologica minim invaziva si medicina materno-fetala.

Cercetatorii descopera un nou tratament cu celule stem in prevenirea bolii Alzeihmer Comments Off on Cercetatorii descopera un nou tratament cu celule stem in prevenirea bolii Alzeihmer 212

Boala Alzheimer, o tulburare neurodegenerativa progresiva, continua sa provoace comunitatea medicala si sa afecteze vietile a milioane de oameni din intreaga lume.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, exista aproximativ 55 de milioane de oameni din intreaga lume care traiesc cu boala Alzheimer si alte demente, iar numarul este de asteptat sa creasca in urmatorii cativa ani. Astfel, nu este de mirare ca exista in mod constant studii noi care examineaza posibilele tratamente pentru acest tip special de dementa.

Desi in prezent nu exista un tratament pentru boala Alzheimer, cercetatorii exploreaza in mod activ diferite cai terapeutice pentru a-i atenua impactul. Un domeniu interesant de investigatie implica utilizarea celulelor stem, care detin un potential remarcabil pentru regenerarea si repararea tesuturilor. In ultimii ani, studiile care exploreaza aplicarea celulelor stem pentru tratarea bolii Alzheimer au aratat rezultate promitatoare. Acest articol analizeaza stadiul actual al cercetarii privind utilizarea celulelor stem ca potential tratament pentru boala Alzheimer.

In cel mai recent studiu publicat in data de 8 August 2023 in Cell Reports, cercetatorii demonstreaza ca transplantul de celule stem si celule stem hematopoietice a fost eficient in ameliorarea mai multor semne si simptome ale bolii Alzheimer la soarecii cu aceasta boala. Soarecii care au primit celule stem hematopoietice sanatoase au prezentat memorie si cognitie pastrate, neuroinflamatie redusa si acumulare semnificativ mai mica de β-amiloid (o acumulare de proteine care reprezinta un semn distinctiv al maladiei Alzheimer) in comparatie cu alti soareci cu Alzheimer.

Celulele stem sunt celule nediferentiate care au capacitatea remarcabila de a se dezvolta in diferite tipuri de celule specializate in organism. Ele se pot auto-reinnoi si se pot diferentia in linii celulare specifice, facandu-le o resursa de nepretuit pentru medicina regenerativa.

Terapia cu celule stem pentru boala Alzheimer

„Terapia cu celule stem este foarte promitatoare pentru boala Alzheimer datorita potentialului sau de a inlocui celulele deteriorate, de a promova neuroprotectia si de a modula raspunsul inflamator asociat bolii. Mai multe studii preclinice si clinice au explorat eficacitatea transplantului de celule stem la modele animale si la pacienti umani”, spune Conf. Dr. Filimon Nicoleta, biolog MedLife Stem Cells Bank (www.stemcellsbank.ro).

  1. Neurogeneza si inlocuirea celulelor

Celulele stem au capacitatea de a se diferentia in neuroni si alte celule de sustinere ale creierului. Studiile pe animale au demonstrat ca celulele stem transplantate se pot integra in circuitele neuronale existente, inlocuind celulele deteriorate si promovand neurogeneza. Aceasta regenerare a celulelor creierului este promitatoare pentru restabilirea functiei cognitive la pacientii cu Alzheimer.

  1. Suport trofic si neuroprotectie

„Celulele stem pot secreta diversi factori de crestere si citokine care promoveaza supravietuirea celulelor si protejeaza neuronii de deteriorarea ulterioara. Acesti factori pot imbunatati mecanismele naturale de reparare ale creierului, pot reduce inflamatia si pot oferi un mediu de sustinere pentru celulele existente. Oferind suport trofic, celulele stem pot incetini progresia bolii Alzheimer.” explica Conf. Dr. Filimon Nicoleta, biolog MedLife Stem Cells Bank (www.stemcellsbank.ro).

  1. Modularea inflamatiei

Inflamatia joaca un rol semnificativ in progresia bolii Alzheimer. Celulele stem detin proprietati imunomodulatoare, ceea ce inseamna ca pot regla raspunsul imunitar si pot reduce efectele nocive ale inflamatiei. Prin modularea mediului inflamator din creier, celulele stem au potentialul de a atenua neuroinflamatia asociata cu boala Alzheimer.

Datorita proprietatilor lor unice, celulele stem sanatoase fie din corpul unei persoane, fie dintr-un donator pot fi transplantate pentru a ajuta la tratarea anumitor boli. In prezent, transplanturile de celule stem sunt utilizate in mai mult de 80 de afectiuni legate de tumori, defecte Ia nastere, imunodeficiente si tulburari hematologice.

Recoltarea celulelor stem la nastere este o forma de grija pe care le-o porti pe viata copiilor tai. Serviciile Stem Cells Bank vin cu garantia MedLife, cea mai mare retea de servicii medicale private din Romania. Astfel, ai siguranta ca celulele stem ale copilului tau sunt recoltate si stocate la cele mai inalte standarde de calitate. MedLife Stem Cells Bank este singura banca de celule stem din Romania care foloseste cea mai avansata tehnologie disponibila in lume (Biosafe Sepax 2). Procesarea este automata, recuperarea celulara este maxima (99,78%) fara a fi nevoie de interventii (si posibile erori) umane.

Doar in luna septembrie fiecare client MedLife Stem Cells Bank care semneaza un nou contract de recoltare si stocare celule stem poate castiga prin tragere la sorti un telefon iPhone 14, dar si o pompa de san + garantat un eBook cu sfaturi pentru ingrijirea bebelusului. Inscrierile se fac pe tot parcursul lunii septembrie in acest link: https://stemcellsbank.ro/concurs-septembrie

 

Surse:

https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/dementia

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9179268/