Iată cum sezonul rece îţi schimbă starea de spirit în sarcină! Comments Off on Iată cum sezonul rece îţi schimbă starea de spirit în sarcină! 863

Se estimează că 5% dintre femei suferă de o tulburare afectivă sezonieră (SAD), un tip de depresie care se instalează în zilele mai scurte de iarnă şi durează până primăvara.

Schimbarea stării de spirit în cazul femeilor însărcinate este declanşată de micşorarea zilelor din timpul lunilor de iarnă şi poate fi înrăutăţita de temperaturile scăzute şi de lumina slabă a soarelui. În multe dintre cazuri, apar simptome precum depresie, pierderea interesului chiar şi pentru activităţi plăcute, oboseala. Persoanele cu astfel de simptome dorm şi mănâncă mai mult, spre deosebire de persoanele cu depresie majoră care tind să aibă dificultăţi de somn şi nu au apetit”, afirmă dr. Silviu Istoc, medic primar obstetrica-ginecologie.

Sarcina şi tulburarea afectivă sezonieră

Un mic studiu efectuat pe 19 femei însărcinate cu depresie a constatat că cele evaluate în zilele în care a existat mai puţină lumină naturală (cum ar fi zilele de iarnă) au avut simptome severe, în timp ce cele evaluate într-o zi lungă de vară au avut doar simptome uşoare.

Dar pentru femeile care nu se confruntă deja cu depresie prenatală, cercetarea nu sugerează că sarcina este un factor de risc pentru dezvoltarea SAD. Sarcina poate declanşa depresia, dar sezonul rece poate înrăutăţi şi mai mult starea de spirit”, spune specialistul.

Ce cauzează SAD?

Deşi pare intuitiv că zilele mai întunecate ar putea duce la stări mai proaste, specialiştii cred că apar schimbări în momentul producerii melatoninei, un hormon produs noaptea, care semnalează corpului că este timpul să dormi.

Potrivit acestei ipoteze, oamenii continuă să producă melatonină până mai târziu în dimineţile de iarnă, pentru că soarele răsare mai târziu, făcându-i să se simtă obosiţi atunci când ar trebui să se trezească.

Cum se tratează SAD?

Terapia cu lumină implică şedinţe în faţa unei surse speciale de lumină puternică între 30 de minute şi două ore, la scurt timp după trezire. Pentru persoanele care au o astfel de criză seara, o sesiune rapidă în faţa unei surse luminoase la apus ar putea ajuta, de asemenea.

Cu toate că majoritatea pacienţilor obţin o modificare a stării după terapia cu lumină, un studiu recent realizat de Rohan şi colegii săi a sugerat că terapia comportamentală cognitiva (CBT) ar putea avea un beneficiu mai durabil. Dintre cei 177 de participanţi la studiu, 89 au primit o cutie de lumină timp de şase săptămâni, iar alte 88 au primit şase săptămâni de CBT pentru a învăţa noi moduri de a gândi şi a acţiona în timpul iernii. Cele două grupe au avut rate similare de recurenta  iarna următoare, dar până în a doua iarnă după tratament, doar 27% din grupul CBT au avut un alt moment de SAD, comparativ cu 46% din grupul care a folosit terapia cu lumina.

Nu există nici un motiv că femeile însărcinate care se confruntă cu depresie sezonieră să nu fie eligibile pentru terapie cu lumină sau CBT. Cu toate acestea, se observă că în perioada postpartum femeile care alăptează nu ar trebui să se expună în faţa cutiei de lumină, deoarece lumina puternică ar putea afecta ochii nou-născutului.

Vestea bună este că, în cele mai multe cazuri, depresia asociată cu sezonul de iarnă este tratabilă.

Dacă întâmpinaţi simptome de depresie în timpul sarcinii, este important să vă informaţi medicul ginecolog.

Dr. Silviu Istoc este medic primar Obstetrica-Ginecologie la Spitalul Medicover, în cadrul Departamentului de Medicină Materno-fetala şi Chirurgie Ginecologică Minim Invaziva şi la Clinica ProViţa. Mai multe detalii puteţi citi pe www.dristoc.ro şi pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/DrSilviuIstoc.

Previous ArticleNext Article

Descoperire inovatoare în terapia cu celule stem pentru bolile intestinale rare Comments Off on Descoperire inovatoare în terapia cu celule stem pentru bolile intestinale rare 424

Un nou studiu condus de cercetătorii de la UCL și de la Universitatea din Sheffield a demonstrat potențialul terapiei cu celule stem de a trata persoanele ce suferă de afecțiunea congenitală Hirschsprung.

Specialiștii MedLife Stem Cells Bank îți prezintă tot ce trebuie să știi despre potențialul terapiei cu celule stem pentru tratarea bolii intestinale Hirschsprung și strategiile de tratament în curs de dezvoltare.

Boala Hirschsprung este o afecțiune rară în care unele celule nervoase lipsesc din intestinul gros. Aceasta înseamnă că intestinul nu se contractă și nu poate mișca scaunul, ceea ce determină blocarea acestuia în intestin. Acest lucru poate provoca constipație și, uneori, poate duce la o infecție gravă a intestinului, numită enterocolită.

Aproximativ 1 din 5000 de copii se nasc cu boala Hirschsprung. Afecțiunea este, de obicei, tratată imediat după naștere cu o intervenție chirurgicală. Totuși pacienții suferă frecvent simptome debilitante, pe tot parcursul vieții, fiind adesea necesare proceduri chirurgicale multiple.

Prin urmare, opțiunile alternative de tratament sunt cruciale. O opțiune care a fost explorată de cercetători implică utilizarea terapiei cu celule stem pentru a genera precursori de celule nervoase, care apoi produc nervii lipsă în intestinul celor cu boala Hirschsprung după transplant. Acest lucru, la rândul său, ar trebui să îmbunătățească funcționalitatea intestinului.

Cercetarea, finanțată de Consiliul de Cercetare Medicală, este un efort de colaborare între cercetătorii de la UCL și Universitatea din Sheffield, care a început în 2017. Cercetătorii de la Universitatea din Sheffield s-au concentrat pe producția și analiza precursorilor nervoși din celulele stem. Acestea au fost apoi expediate echipei UCL, care a pregătit țesutul intestinal al pacientului, a efectuat transplantul și întreținerea țesutului și apoi a testat funcția segmentelor de țesut.

Studiul a implicat prelevarea de mostre de țesut donate de pacienții GOSH cu boala Hirschsprung, ca parte a tratamentului lor de rutină, care au fost apoi cultivate în laborator. Probele au fost apoi transplantate cu precursori de celule nervoase derivate din celule stem, care apoi s-au dezvoltat în celulele nervoase esențiale din țesutul intestinal.

Este important că probele de intestin transplantate au arătat o capacitate crescută de a se contracta în comparație cu țesutul de control, ceea ce sugerează o funcționalitate îmbunătățită a intestinului la cei cu această boală.

„Acest studiu este o adevărată descoperire în terapia celulară pentru boala Hirschsprung. Arată cu adevărat beneficiul aducerii laolaltă a expertizei diferitelor grupuri, de care sperăm că vor beneficia în viitor copiii și adulții care trăiesc cu boala Hirschsprung.” explică Conf. Dr. Filimon Nicoleta, biolog MedLife Stem Cells Bank (www.stemcellsbank.ro).

Rezultatele acestui studiu demonstrează pentru prima dată potențialul terapiei cu celule stem de a îmbunătăți funcționalitatea intestinului la cei cu boala Hirschsprung, care, la rândul său, ar putea duce la îmbunătățirea simptomelor și la rezultate mai bune pentru persoanele suferinde.

Cercetătorii vor solicita acum finanțare suplimentară pentru studiile clinice pentru a dezvolta acest tratament.

Dragă mămică, nu rata această oportunitate incredibilă de a sărbători cele mai frumoase momente ale sarcinii!

Recoltarea celulelor stem la naștere este o formă de grijă pe care le-o porți pe viață copiiior tăi. Serviciile Stem Cells Bank vin cu garanția MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România. Astfel, ai siguranța că celulele stem ale copilului tău sunt recoltate și stocate la cele mai înalte standarde de calitate. MedLife Stem Cells Bank este singura bancă de celule stem din România care folosește cea mai avansată tehnologie disponibilă în lume (Biosafe Sepax 2). Procesarea este automată, recuperarea celulară este maximă (99,78%) fara a fi nevoie de intervenții (și posibile erori) umane.

Doar în luna august poți participa în campania specială organizată de Stem Cells Bank, unde poți câștiga:

  • ședință foto maternity pentru a te sărbători în aceste momente unice.
  • reducere garantată la pachetele de recoltare și stocare celule stem achiziționate în luna august.
  • eBook gratuit cu sfaturi utile despre sarcină, naștere și îngrijirea bebelușului.

Păstrează cu tine cele mai prețioase momente ale sarcinii. Înscrie-te acum pe: https://stemcellsbank.ro/tombola-august

Descoperire inovatoare în terapia cu celule stem pentru bolile intestinale rare Comments Off on Descoperire inovatoare în terapia cu celule stem pentru bolile intestinale rare 385